În 1859, locotenentul Jasper Hobson și alți membri ai Companiei din Golful Hudson primesc misiunea de a înființa un fort la nord de paralela de 70º, dincolo de cercul polar. Ei călătoresc prin Teritoriile de Nordvest ale Canadei, către Capul Bathurst care pătrunde în Oceanul Arctic. Zona în care ajung este foarte bogată în animale și resurse naturale, iar Hobson și însoțitorii săi pun aici bazele fortului pe care îl numesc Fortul Speranței. Totul pare a merge perfect, până când producerea unui cutremur pare să dea peste cap legile fizicii: o eclipsă totală de Soare se dovedește a fi doar una parțială, iar mareea nu mai este percepută. În cele din urmă, ocupanții Fortului Speranței își dau seama de faptul că acest cap ales de ei nu este format din pământ, ci este un aisberg pe care cutremurul l-a separat de banchiză și acum plutește în derivă spre sud. Hobson face măsurători zilnice pentru a stabili poziția aisbergului, ale cărui dimensiuni se reduc continuu din cauza pătrunderii în zone cu apă mai caldă. După ce traversează Strâmtoarea Bering, aisbergul ajunge la o ultima insulă din Aleutine, Blejnic. Pescarii indigeni îi ajută să se salveze și, de pe acea insulă, toți ocupanții fortului călătoresc către New Arkhangelsk, revenind apoi acasă.
