ro
Книжки
Putney Mary Jo

Aventurile unei lady

Uneori, chiar și cea mai bine-crescută lady tânjește după aventură. Dar domnișoara Sarah Clarke-Townsend se pune în mare primejdie când, dând dovadă de prezență de spirit și de mult curaj, pretinde că este sora ei geamănă, Mariah, ducesă de Ashton, pe care un grup de răufăcători au plănuit să o răpească. Gestul ei ar putea s-o coste chiar viața dacă răpitorii vor descoperi încurcătura …
Cu multă vreme în urmă, Rob Carmichael a renunțat la traiul plin de privilegii și a întors spatele moștenirii de drept, devenind om al legii. Aflat întâmplător în vizită la prietenul său, ducele de Ashton, Rob află despre răpirea lui Sarah și pornește spre Irlanda într-o misiune de salvare. Dar, deși reușește s-o elibereze din mâinile răpitorilor, întoarcerea se dovedește mai dificilă decât anticipase; căci nici hainele bărbătești în care se deghizează Sarah pentru a-i înșela pe urmăritori, nici distanța pe care cei doi își impun să o păstreze nu sunt de ajuns să împiedice atracția irezistibilă care le va complica existența într-un mod în care nici unul nu s-a așteptat vreodată.
379 паперових сторінок
Дата публікації оригіналу
2016
Рік виходу видання
2016
Видавництво
Litera Media Group
Уже прочитали? Що скажете?
👍👎

На полицях

fb2epub
Перетягніть файли сюди, не більш ніж 5 за один раз